John Obi Mikel s-a speriat de pericolul reprezentat de noul coronavirus și a fost dat afară de turcii de la Trabzonspor pentru că a refuzat să mai joace. Între timp, fostul jucător al lui Chelsea este aproape să semneze în Brazilia.
John Obi Mikel este cunoscut iubitorilor fotbalului pentru cariera sa în tricoul lui Chelsea. Nigerianul a jucat 11 ani la Londra, unde a fost un adevărat idol al tribunelor de pe Stamford Bridge.
Ajuns între timp în Turcia, mijlocașul a fost dat afară de fostul lider din Super Lig, Trabzonspor, din cauza fapatului că a renunțat să mai joace de teama coronavirusului. Decizia jucătorului a venit înainte ce Turcia să întrerupă orice activitate sportivă pe teritoriul țării
„Există viață dincolo de fotbal. La vârsta mea, nu mai vreau să intru pe teren într-o asemenea situație”, a declarat Obi Mikel. „Sezonul ar trebui suspendat imediat. Într-un moment atât de critic, toți ar trebui să fim acasă cu familiile lor și cu persoanele dragi. Trăim vremuri tubluri”, a declarat fotbalistul.
Obi Mikel este acum aproape să se mute în Brazilia. Globoesporte anunță că jucătorul de 32 de ani negociază cu Botafogo, iar cele două părți au ajuns la o înțelegere.
Corona virüs salgını nedeniyle Trabzonspor’la yollarını ayıran Obi Mikel, Brezilya ekibi Botafogo ile görüşüyor. (Globoesporte) pic.twitter.com/4Tfw9EAxAX — Fanatik #EvdeKal (@fanatikcomtr) April 1, 2020
Corona virüs salgını nedeniyle Trabzonspor’la yollarını ayıran Obi Mikel, Brezilya ekibi Botafogo ile görüşüyor. (Globoesporte) pic.twitter.com/4Tfw9EAxAX
— Fanatik #EvdeKal (@fanatikcomtr) April 1, 2020
John Obi Mikel a început fotbalul la Plateau United și a făcut pasul către FK Lyn în 2004. Acesta a fost cumpărat de Chelsea în iulie 2006 cu suma de 20.000.000 de euro și pe parcursul carierei a mai evoluat pentru TJ Teda, Middlesbrough și Trabzonspor.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER